o zi din viata unei ratate

Draga jurnalule, am iesit afara sa duc gunoiul dar ghena disparuse. A fost un semn de la Dumnezeu. Evident, ghenele de gunoi nu pot sa mearga. Ele se nasc intr-un loc si-acolo raman.

Cand tot ce ai e un ciocan, totul in jur iti pare cui.
Primul cui batut pe ziua de azi.











Vineri ne-am adunat cativa oameni acasa la Cristina ca sa facem ceva special de ziua ei. Clasicul special, vodka ieftina si urlete si acele doua persoane care pica mereu jos dupa primul pahar si trebuie sa sari peste ele ca sa ajungi la baie dar ai fusta stramta.

Spre dimineata ramasesem putini: eu, Cris, Victor (cred ca l-a invitat sperand sa se impace) si sa nu uit de cei doi baieti gay care au facut striptease si-apoi au dat din fund pe "Treceti batalioane romane Carpatii". Sigur, a fost ciudat si am hotarat ca nu vom vorbi niciodata despre ce s-a intamplat, o vedeam pe Cristina cum se pleosteste dar eram linistita pentru ca pana atunci lucrurile mersesera ca pe roate si aveam o gramada de momente sclipicioase din seara aia pe care sa ni le amintim fara sa ne tremure labiile (eu m-am super impacat cu Maria datorita Annei Lesko, are super puteri). Stand asa pierduta cu trunchiul pe fololiu, un picior pe jos si-altul lovind-o pe Cristina mi-am dat seama ca suntem in sfarsit ok.

"Nu pentru mult timp!!!" zise Ray Charles-ul miniatural care merge in pasi de salsa cand ceva rau e pe cale sa se intample. Ma asez langa ea si-o intreb ce facem. Ce mai bem. Cum facem sa scapam de astia doi. "N-o lasa sa taca prea mult timp ca adormim, putem sa facem asta, putem sa fim ok".

Au mai trecut niste ore, la 10 dimineata m-am trezit dintr-un somn scurt direct intr-un cosmar. Stateam bot in bot cu Victor, unul in bratele celuilalt, Cristina era in camera dar nu s-a uitat in ochii mei. Am sarit ca arsa cand s-a descarcat blitzul prietenei ei care mi-a zis vesela ca stateau la marginea patului de cateva minute bune si a prins cateva instantanee super pentru cariera ei de fotograf. Am zambit confuza, am incercat sa ies din pat dar aveam mana prinsa sub el. A fost cea mai lunga ridicare din pat din istorie.

Si odata ce m-am vazut in picioare si fara niciun corp lipit de mine, in ameteala mea am crezut c-am scapat dar Cristina m-a lovit intr-un fel neasteptat: nu s-a suparat, era in continuare bine dispusa numai ca mie-mi acorda un tratament special, asa cum poate ea mai aspru. Cand face asta inseamna ca hotaraste ca ce s-a intamplat sa fie problema altcuiva, o persoana care sa sufere si pentru ea. O persoana pentru care nu merita sa se supere. Pentru prima oara persoana aia am fost eu. Era evident ca stie ca nu s-a intamplat nimic, si-a dat seama ca nu ma simt vinovata pentru ca inca nu realizam cum a parut pentru ea, dar a considerat ca merita sa se indoiasca de mine in aparenta. Si-a zis ca merit sa ma simt putin curva, naiva, proasta. Pentru ca, pentru ea, chiar daca i-am dat lui Victor peste mana si i-am zis sa plece, voi fi mereu tipa care a ramas totusi in pat cu el pentru ca a fost prea naiva sa-si dea seama dinainte ce-o sa se intample si prea curva ca sa se ridice imediat dupa. In ciuda a ceea ce-a fost ea pana nu demult, ma va judeca mereu atat de aspru c-ai zice ca in pizda ei e Narnia. Si nu mi-o va zice in fata ca sa ma pot apara (pentru ca am cu ce), ci va spune cui va nimeri, numai ca sa aduca in viata ei acel dramatism de care are atata nevoie. N-ar mai conta cum i-as explica, a hotarat deja care e problema: n-am tradat-o dar sunt ca vai de capul meu. Si e problema mea. Dar de dragul shoului va continua sa aiba privirea aia de superioritate cand se uita la mine.

Nu inteleg de ce e atat de greu sa fim prietene. Nu cred ca gandesc prea mult, totusi o sa presupun ca asta e problema si-o sa-mi cer scuze pentru gafa, o sa trecem mai departe cum o fi, pentru ca am obosit sa ma tot despart de ea crezand ca-i definitiv si-apoi s-o luam de la capat. Poate ca nu suntem facute s-avem grija una de cealalta.