Frig. Zilele trecute mergeam spre facultate, si era foarte frig. Si ma gandeam eu la curu meu, si m-am trezit ca spun cu voce tare "slaba...da". M-am uitat in dreapta, in stanga, in spate. Nu era nimeni. Nu m-a auzit nimeni vorbind singura. Acum pot sa ma prefac ca nu s-a intamplat. O, doamne, ce-am facut, tocmai am scris asta.
Asa cred ca au inceput si nebunii aia care se suie mereu in ratb si incep sa vorbeasca singuri, repetand si accentuand anumite cuvinte cheie - "militia, sunteti cu militia", "geniu, sunt geniu", "cacat, aveti cacat, numai cacat". Ciudat e ca nu-i vad niciodata pe strada, sau in statie. Exista numai in ratb. Pentru ca sunt jumatati de oameni, nu ca noi, restul.
Inca nu sunt TOTAL fericita deoarece n-am avut timp sa-mi pun in aplicare planul "nu mai mananc niciodata-niciodata", am fost ocupata cu facultatea, a trebuit sa scot cainele afara. Am restante, cainele s-a cacat pe covor. N-am cu cine sa vorbesc despre ce s-a intamplat marti, asa ca-l iau in brate pe un coleg cu care nu prea vorbesc dar care e cald si paros. "Ce bine e aici. Cald".
Am mintit. Am cu cine sa vorbesc.
Dar imi place ca nu stie nimeni ce-am facut marti. Imi place sa tin secrete. E amuzant. N-am zis nimanui ca dupa ce l-am cunoscut pe Vasilescu, l-am cunoscut si pe Comanescu si l-am pastrat si pe el. Eu nu voiam sa creada careva ca-l iau drept fraier pe Vasilescu, iar Vasilescu voia sa creada ca-l iubesc in timp ce el nu simte nimic,sperand probabil sa anuleze toate datile in care a iubit dar n-a fost iubit. Iar Britney stie ca sistemul asta este pe cat de penibil, pe-atat de util pentru niste omuleti tristi ca noi. Voiam sa am grija de Vasilescu ca de un copilas (Extraordinar, pana si instinctul meu matern se concretizeaza intr-o situatie care implica sex-drugs-and-rock'n'roll, si ramasese ultimul neviciat. Mai bine ma-mpingea sa-mi mai hranesc si eu animalele din casa, sau sa plantez o floare, sa rapesc un copil, sa modelez un copil din coca si-apoi sa astept sa creasca si sa vorbeasca, in fine, ceva normal!). Ce face secretul asta important si amuzant este Comanescu. Comanescu este un om important. Dar alta data...
Am mintit. Nu tin secrete pentru ca e amuzant. Tin secrete ca sa pot sa zic ca e amuzant "Ha Ha, habar n-are!" atunci cand totul merge in defavoarea mea. Ha-ha, habar n-am.
M-am despartit de prieten. Oarecum. Nu-i mai raspund la telefon. Am regresat la varsta emotionala de 13 ani si e super aici. Aici raman o perioada. Pana-mi dau seama ce dracu sa fac cu viata mea si de unde sa scot bani, sa ma mut. Samamutdracu.
Apartamentul meu va avea pereti rosii. Si multe mese. Mese, mese, mese peste tot!!!
luni, 8 februarie 2010
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
calutz rox
Acum STIU ce trebuie sa fac ca sa fiu fericita.
Zilele trecute am citit ultimul post din blogul lui Vasilescu, fostul, din care am dedus ca sunt urata si grasa. Si ca e prost. Si am plans. Si apoi am devenit foarte urata, pentru ca atunci cand plang mi se umfla fatza si mi se dezumfla sanii. Am facut ce era normal sa fac in situatia asta, am omorat paianjenul pe care l-am lasat sa traiasca sub oglinda o luna (il chema Caca) si am zis cu voce tare, sa auda paianjenul mort: "umbrela..." (cuvant aleatoriu cules din repertoriul memoriei in conditiile prezentei unei amuteli sufletesti)
N-am putut niciodata sa urasc cu adevarat pe cineva, nu in sensul in care iei decizia sa-l invinovatesti pentru orice discomfort pe care ti l-a adus relatia, sa-l etichetezi ca fiind o persoana oribila si sa-l injuri pana te plictisesti. Nu ca n-as vrea, am observat ca persoanele care fac asta trec mult mai usor peste chestii, dar e ca si cum partea aia a creierului nu mi s-a dezvoltat niciodata. Mintea mea functioneaza asa: singurul mod prin care poti cunoaste mintea unui alt om este prin analogie cu propria minte. Nu ai cum sa vezi la un om ceva ce nu este si in tine. Daca identific rautate la un om, este de fapt rautatea mea. Daca am impresia ca un om si-a batut joc de mine, inseamna ca si eu am facut, m-am gandit sa fac, voi face acelasi lucru unui alt om. Fiecare om e o versiune a mea. Si pana la urma, totul poate sa fie o iluzie. Oare am macar dreptul sa fiu suparata pe respectivul? ca parca nu. Este probabil cel mai prost sistem de gandire din istorie, pentru ca te obliga sa te gandesti, sa te gandesti, sa te gandesti, pana MORI!!! o sa mor gandindu-ma de ce mor.
Asa ca am ajuns la o concluzie
ca sa fiu fericita, nu trebuie decat sa nu mai mananc niciodata. Da.
calutz roz:
Zilele trecute am citit ultimul post din blogul lui Vasilescu, fostul, din care am dedus ca sunt urata si grasa. Si ca e prost. Si am plans. Si apoi am devenit foarte urata, pentru ca atunci cand plang mi se umfla fatza si mi se dezumfla sanii. Am facut ce era normal sa fac in situatia asta, am omorat paianjenul pe care l-am lasat sa traiasca sub oglinda o luna (il chema Caca) si am zis cu voce tare, sa auda paianjenul mort: "umbrela..." (cuvant aleatoriu cules din repertoriul memoriei in conditiile prezentei unei amuteli sufletesti)
N-am putut niciodata sa urasc cu adevarat pe cineva, nu in sensul in care iei decizia sa-l invinovatesti pentru orice discomfort pe care ti l-a adus relatia, sa-l etichetezi ca fiind o persoana oribila si sa-l injuri pana te plictisesti. Nu ca n-as vrea, am observat ca persoanele care fac asta trec mult mai usor peste chestii, dar e ca si cum partea aia a creierului nu mi s-a dezvoltat niciodata. Mintea mea functioneaza asa: singurul mod prin care poti cunoaste mintea unui alt om este prin analogie cu propria minte. Nu ai cum sa vezi la un om ceva ce nu este si in tine. Daca identific rautate la un om, este de fapt rautatea mea. Daca am impresia ca un om si-a batut joc de mine, inseamna ca si eu am facut, m-am gandit sa fac, voi face acelasi lucru unui alt om. Fiecare om e o versiune a mea. Si pana la urma, totul poate sa fie o iluzie. Oare am macar dreptul sa fiu suparata pe respectivul? ca parca nu. Este probabil cel mai prost sistem de gandire din istorie, pentru ca te obliga sa te gandesti, sa te gandesti, sa te gandesti, pana MORI!!! o sa mor gandindu-ma de ce mor.
Asa ca am ajuns la o concluzie
ca sa fiu fericita, nu trebuie decat sa nu mai mananc niciodata. Da.
calutz roz:
luni, 25 ianuarie 2010
luni, 18 ianuarie 2010
iti place asa?
Da, sunt o fata atat de draguta. La facultate ies din 5 in 5 minute afara "la fumat" cu fiecare coleg care ma cheama, si din exces de zel nu-mi mai pun hainele pe mine, "sunt gata, gata de plecare, hai-hai". O sa fac pneumonie pentru noii mei colegi. As face orice pentru noii mei colegi. "Sa dansam salsa? ok, super!"
"servetele? nu am, foloseste tricoul meu!"
"cacat? da, sigur ca vreau"
Daaar nu va faceti griji! Per total as zice ca nu ma las fraierita, deoarece compensez pentru aceste crize de bunavointa cu atat-de-rasuflata distantare emotionala de noul meu prieten. De asemenea, mai dau cu picioru' in cainii care ma latra. Sunt o fata rea, yeah.
Azi a fost luni. Am dat un examen, am avut o conversatie draguta cu o tipa, am primit bomboane, m-am gandit tot timpul TOT TIMPUL ca psihopata obsesiva care sunt la fostul meu prieten!!!!!!!!!!! E vina Mariei. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a zis ca Vasilescu i-a zis lui Icsulescu ceva despre mine. "Pai asta schimba totul, toooootuuuuuul!!!! zi-mi exact,exact si clar, cum a zis-o!"
maria: "deci iti spun cuvant cu cuvant dupa cum mi-a zis Icsulescu: ne-am des-par-tit"
eu: "ok, inca o data. De data asta mai cu intonatie. Fa-ma sa cred ca esti Vasilescu"
Ah, de ce a trebuit sa se intample asta acum? Tocmai cand mi-am gasit si eu un baiat dragut si... dragut. Acum va trebui sa ma port ca o nebuna si sa urasc in secret toate chestiile pe care le face si sa ma scarbesc numai la gandu de a ma vedea cu el. Adica, sa fim seriosi, sunt practic obligata sa fac asta.
Am avut atat de multa grija cu Vasilescu, sa nu-mi las vocile alea isterice sa ma faca s-o sterg in momentele cheie in care-o sterg eu de obicei, pentru ca mi-am zis "tipul asta chiar este o persoana buna". Asta sau "m-am saturat sa fiu singura, doamne sunt atat de singura, singura, singura, e cineva aici? alo?alo?". Pur si simplu am uitat sa ma gandesc ca nu numai eu pot fi cea stricata intr-o relatie. Tot timpul ala mi-am zis "nu pleca. nu pleca. stai aici. e ok. nu pleca. e cald si bine aici" pana am ajuns sa simt ca-i fac o favoare, stand cu el. Ce ciudat, cate lucruri importante pot trece pe langa tine cand ai capul bagat in propriul cur...
trebuie sa plec acum ,imi fac ceai si ma culc.
"servetele? nu am, foloseste tricoul meu!"
"cacat? da, sigur ca vreau"
Daaar nu va faceti griji! Per total as zice ca nu ma las fraierita, deoarece compensez pentru aceste crize de bunavointa cu atat-de-rasuflata distantare emotionala de noul meu prieten. De asemenea, mai dau cu picioru' in cainii care ma latra. Sunt o fata rea, yeah.
Azi a fost luni. Am dat un examen, am avut o conversatie draguta cu o tipa, am primit bomboane, m-am gandit tot timpul TOT TIMPUL ca psihopata obsesiva care sunt la fostul meu prieten!!!!!!!!!!! E vina Mariei. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a zis ca Vasilescu i-a zis lui Icsulescu ceva despre mine. "Pai asta schimba totul, toooootuuuuuul!!!! zi-mi exact,exact si clar, cum a zis-o!"
maria: "deci iti spun cuvant cu cuvant dupa cum mi-a zis Icsulescu: ne-am des-par-tit"
eu: "ok, inca o data. De data asta mai cu intonatie. Fa-ma sa cred ca esti Vasilescu"
Ah, de ce a trebuit sa se intample asta acum? Tocmai cand mi-am gasit si eu un baiat dragut si... dragut. Acum va trebui sa ma port ca o nebuna si sa urasc in secret toate chestiile pe care le face si sa ma scarbesc numai la gandu de a ma vedea cu el. Adica, sa fim seriosi, sunt practic obligata sa fac asta.
Am avut atat de multa grija cu Vasilescu, sa nu-mi las vocile alea isterice sa ma faca s-o sterg in momentele cheie in care-o sterg eu de obicei, pentru ca mi-am zis "tipul asta chiar este o persoana buna". Asta sau "m-am saturat sa fiu singura, doamne sunt atat de singura, singura, singura, e cineva aici? alo?alo?". Pur si simplu am uitat sa ma gandesc ca nu numai eu pot fi cea stricata intr-o relatie. Tot timpul ala mi-am zis "nu pleca. nu pleca. stai aici. e ok. nu pleca. e cald si bine aici" pana am ajuns sa simt ca-i fac o favoare, stand cu el. Ce ciudat, cate lucruri importante pot trece pe langa tine cand ai capul bagat in propriul cur...
trebuie sa plec acum ,imi fac ceai si ma culc.
vineri, 8 ianuarie 2010
i'm this awkward and uncomfortable thing
Ma port ca o salbatica de la un timp, comunic violent dar cursiv cu cainele care ma latra pe strada: "ba, ba! iti fut un toc in bot si-mi fac alti pantofi din pielea ta! Cine te crezi? cine???"
vorbesc cu persoane pe care abia le-am cunoscut ca si cum mi-ar fi prieteni: "si-acum ce astepti, sa ma aplec peste masa ca sa ma pleznesti peste cur?" - catre un tip de la facultate care imi enumera greselile facute la o cercetare
ating necunoscutii in locuri nepotrivite. De fiecare data cand ma adresez unui anume coleg, sa-i zicem Hercule, care arata ca proaspat iesit dintr-o reclama la boxeri, il mangai afectuos pe brate si piept
strecor intr-un stil tourettsian tot felul de detalii personale in conversatii cu oameni aleatorii: "Cum se simte sa ai pierce in limba? a, stai, ultima oara cand am pus intrebarea asta persoana a dat sa ma sarute, eu am inchis repede gura si a ajuns sa ma linga pe fata..."
In rest sunt o fata timida si politicoasa si draguta. M-am plimbat in tot metrou' dupa portocalele unei femei careia i se rupsese punga. Era dimineata si veneam de-acasa de la un tip, sa-i spunem Vasilescu. Pe Vasilescu il cunoscusem cu cateva zile inainte, in timp ce stateam la o bere cu Maria, in barul nostru. Cand ne-am vazut si a doua oara in acelasi loc, la aceeasi masa, mi-am dat seama ca el este destinul meu si am zis sa nu mai astept. Mi-am primit multumirea mult vanata pentru portocale si m-as asezat inapoi pe scaun, foarte multumita de mine, FOARTE,bravo Daria, ce fata buna esti.
De ce sa ai o punga cu portocale la 6 dimineata?
Asta era prin septembrie. Spre sfarsitul anului eram plasata intr-o facultate intamplatoare, imi intinsesem o paturica pe care, cracanata, ma jucam cu pietricele. Imi gasisem un gagic frumos, fericit, cel mai fericit om din oras, tragea ketamina pe nas, avea sindromul superman si avea cel mai tragic oftat in somn. Stateam cu urechea lipita de usa de la sufragerie, incercand s-aud o conversatie telefonica din care sa-mi dau seama cat mai are taica-miu de trait. O sunam mereu pe Maria, sa-i zic ce ciudata e viata, sa-i zic cum la mine-n casa nu se vorbeste, cum nu pot sa dorm, cum dorm prea mult,
"fata, ce naspa e viata, lol"
trebuie sa fac baie acum brb
vorbesc cu persoane pe care abia le-am cunoscut ca si cum mi-ar fi prieteni: "si-acum ce astepti, sa ma aplec peste masa ca sa ma pleznesti peste cur?" - catre un tip de la facultate care imi enumera greselile facute la o cercetare
ating necunoscutii in locuri nepotrivite. De fiecare data cand ma adresez unui anume coleg, sa-i zicem Hercule, care arata ca proaspat iesit dintr-o reclama la boxeri, il mangai afectuos pe brate si piept
strecor intr-un stil tourettsian tot felul de detalii personale in conversatii cu oameni aleatorii: "Cum se simte sa ai pierce in limba? a, stai, ultima oara cand am pus intrebarea asta persoana a dat sa ma sarute, eu am inchis repede gura si a ajuns sa ma linga pe fata..."
In rest sunt o fata timida si politicoasa si draguta. M-am plimbat in tot metrou' dupa portocalele unei femei careia i se rupsese punga. Era dimineata si veneam de-acasa de la un tip, sa-i spunem Vasilescu. Pe Vasilescu il cunoscusem cu cateva zile inainte, in timp ce stateam la o bere cu Maria, in barul nostru. Cand ne-am vazut si a doua oara in acelasi loc, la aceeasi masa, mi-am dat seama ca el este destinul meu si am zis sa nu mai astept. Mi-am primit multumirea mult vanata pentru portocale si m-as asezat inapoi pe scaun, foarte multumita de mine, FOARTE,bravo Daria, ce fata buna esti.
De ce sa ai o punga cu portocale la 6 dimineata?
Asta era prin septembrie. Spre sfarsitul anului eram plasata intr-o facultate intamplatoare, imi intinsesem o paturica pe care, cracanata, ma jucam cu pietricele. Imi gasisem un gagic frumos, fericit, cel mai fericit om din oras, tragea ketamina pe nas, avea sindromul superman si avea cel mai tragic oftat in somn. Stateam cu urechea lipita de usa de la sufragerie, incercand s-aud o conversatie telefonica din care sa-mi dau seama cat mai are taica-miu de trait. O sunam mereu pe Maria, sa-i zic ce ciudata e viata, sa-i zic cum la mine-n casa nu se vorbeste, cum nu pot sa dorm, cum dorm prea mult,
"fata, ce naspa e viata, lol"
trebuie sa fac baie acum brb
joi, 5 martie 2009
100bucks for the homeless look
A venit primavara.
De craciun mi s-a lamentat Maria ca sunt insensibila si ca gata, nu mai vorbeste cu mine, era iar perioada aia a saptamanii cand se hotaraste sa-si schimbe total viata si sa se inconjoare numai de ingeri si figuri materne. Ca de obicei am incheiat politicos conversatia facand o analogie intre ea si gagica-su si fecioara maria si iisus. De altfel cam irelevanta in discutie dar suficient de jignitoare si groteasca cat sa ma faca sa zambesc. De dorul conversatiilor naturale si mai putin dramatice dintre fete nu mai comunic cu nimeni. Sunt fata care nu comunica. Nimeni nu stie ce se intampla aici. Mai ies cu Joe la o bere si o ascult vorbind despre intamplarile legate de defecarea iepurelui ei si de chestiile amuzante pe care le face tac-su, in teorie un fel de superman si seinfeld doi in unu, in realitate o gorila irascibila. Bineinteles, nu-i spun niciodata asta, in
principal pentru ca nu comunic. Si apoi mi-e frica de ta-su care aude ca... un animal care aude foarte bine.La randul ei nici prietena mea nu mai comunica.
[pe fond se aud viori plangand]
A fost trista si igrasioasa viata, pe de alta parte acum vin Franz Ferdinand in RO!!! ta-na-na-na well that was easy, waiting, everything's easy now ...
Am dormit toata iarna, jur. Abia m-am dat jos din pat si ma suna un numar bizar, cu prefixul nu stiu carui principat (am verificat). Raspund entuziasmata crezand ca e Dumnezeu (care traieste in strainatate si are numar de telefon misto), cu un fel de chiot disperat. Dupa trei luni de somn cu halucinatii sub un elefant era de asteptat sa ma supra-invapaiez la prima intamplare ordinara cu potential de miracol. Era scoala care, observand ca nu mai raspund la numerele romanesti, a trimis o eleva din pantelimon in principatu ma-sii ca sa ma sune de-acolo si sa poata vorbi iar cu mine despre marea nenorocire a anului si aparent a vietii mele: media neincheiata la sport. Nu stiu cum au reusit asta. Am fost ieri, am alergat, am batut din palme si am stat sa fiu mangaiata pe cap. Apoi am mers la cumparaturi, sezonul acesta vine cu the sad homeless look cu ochii rosii de la dracu stie ce solutii ingerate cu o zi inainte. Se asorteaza la breakfast in Auchan.
miercuri, 19 noiembrie 2008
nu stiu
M-am trezit cu o durere de cap si fara cearsaf. "Azi nu e o zi buna pentru nimic, cand m-am culcat sigur aveam cearsaful cu pisicutze". Am vrut sa iau un Piafen dar flaconul era expirat in 2003. Prin urmare am luat mai multe.
In ciuda eforturilor mele de a nu ma duce la scoala (de fiecare data cand am iesit din casa mi-am pus chiloti peste pantaloni, doar ca sa nu fiu tentata sa intru), la intoarcere s-a dovedit ca singura materie care mi-a simtit lipsa este educatia sportiva, acea ora tinuta o data la doua saptamani cu o femeie care ne pune sa ne departam picioarele, sa revenim la pozitia initiala apoi sa ne tavalim si rostogolim pe toata suprafata salii de sport. Ii place sa aiba propria ei armata de mopuri umane ca apoi sa-si clateasca ochii in luciul parchetului in timp ce-si freaca palmele cu frenezie. Este inuman. Voi incerca sa-mi justific lipsa de prezenta explicand ca am ales optionalul echivalent in utilitate si grad de umilire, acela pentru care ne adunam intr-o sala de clasa si ne bagam capul in rahat in timp ce inregistram melodii de Rihanna pentru negrisorii surzi din Zimbabwe.
In afara noii mele dusmance care ma storceste din privire la gandul ca a ramas cu un colt de sala nelustruit din cauza chiulului meu, toate sunt bune si frumoase. Si palpitante. Cateodata arunc cu hartie inmuiata in cafea in Cristina si privesc cum cade pe parchet. "Extraordinar! Va prezint Domnisoara Teflon! Nimic nu se lipeste de ea!". Cateodata mai stam pe o bordura de langa liceu si asteptam sa primim un SMS ca sa simtim ca socializam.
-Ai primit ceva?
-Mnu. Tu?
-Nimic.
Se lasa o tacere tampita si incerc sa m-aud gandind dar nimic. Poate daca-mi lipesc urechea de cap... Da,da! Acum aud ceva! este un caine rostogolindu-se. Ce bine, cafeaua de dimineata a inceput sa-si faca efect, in capul meu este viata din nou. Se aude un mobil.
-Mesaj????
-MESAJ!!!!
-de la cine de la cine?? Hai deschide-l!!!
-stai, imi tremura mana... da ... da.... gata! E de la numar necunoscut ... Fir-ar ...
-Ce?
- zice "Muie". Ce naiba?
Si se lasa aceeasi tacere. Cateodata ma gandesc daca ar fi mai constructiv sa ne ducem pur si simplu la ore. Dar nu-mi place sa-mi incarc mintea cu genul de ganduri care trezesc doua voci in capul meu:
[vocea Hugh Grant]: eu zic ca daca ma duc la ora o sa fiu mai desteapta
[vocea Paris Hilton incercand sa-l imite pe Hugh Grant]: dar daca raman aici pot sa stau degeaba.
[vocea Hugh Grant]: n-ar trebui sa stau degeaba.
[vocea Paris Hilton incercand sa-l imite pe Hugh Grant]: mi-e lene sa urc scarile.
E obositor. De fiecare data cand suna fixul tresar, ar putea fi Constiinta mea care incearca de cateva saptamani bune sa dea de mine. Sau mai rau, aia de la job-ul din vara lui 2007, care de-atunci tot vor sa le dau un cont in care sa-mi bage banii castigati pe 2 zile, 14lei. Nu le raspund niciodata pentru ca am impresia ca lucreaza pentru Diavol.
In ciuda eforturilor mele de a nu ma duce la scoala (de fiecare data cand am iesit din casa mi-am pus chiloti peste pantaloni, doar ca sa nu fiu tentata sa intru), la intoarcere s-a dovedit ca singura materie care mi-a simtit lipsa este educatia sportiva, acea ora tinuta o data la doua saptamani cu o femeie care ne pune sa ne departam picioarele, sa revenim la pozitia initiala apoi sa ne tavalim si rostogolim pe toata suprafata salii de sport. Ii place sa aiba propria ei armata de mopuri umane ca apoi sa-si clateasca ochii in luciul parchetului in timp ce-si freaca palmele cu frenezie. Este inuman. Voi incerca sa-mi justific lipsa de prezenta explicand ca am ales optionalul echivalent in utilitate si grad de umilire, acela pentru care ne adunam intr-o sala de clasa si ne bagam capul in rahat in timp ce inregistram melodii de Rihanna pentru negrisorii surzi din Zimbabwe.
In afara noii mele dusmance care ma storceste din privire la gandul ca a ramas cu un colt de sala nelustruit din cauza chiulului meu, toate sunt bune si frumoase. Si palpitante. Cateodata arunc cu hartie inmuiata in cafea in Cristina si privesc cum cade pe parchet. "Extraordinar! Va prezint Domnisoara Teflon! Nimic nu se lipeste de ea!". Cateodata mai stam pe o bordura de langa liceu si asteptam sa primim un SMS ca sa simtim ca socializam.
-Ai primit ceva?
-Mnu. Tu?
-Nimic.
Se lasa o tacere tampita si incerc sa m-aud gandind dar nimic. Poate daca-mi lipesc urechea de cap... Da,da! Acum aud ceva! este un caine rostogolindu-se. Ce bine, cafeaua de dimineata a inceput sa-si faca efect, in capul meu este viata din nou. Se aude un mobil.
-Mesaj????
-MESAJ!!!!
-de la cine de la cine?? Hai deschide-l!!!
-stai, imi tremura mana... da ... da.... gata! E de la numar necunoscut ... Fir-ar ...
-Ce?
- zice "Muie". Ce naiba?
Si se lasa aceeasi tacere. Cateodata ma gandesc daca ar fi mai constructiv sa ne ducem pur si simplu la ore. Dar nu-mi place sa-mi incarc mintea cu genul de ganduri care trezesc doua voci in capul meu:
[vocea Hugh Grant]: eu zic ca daca ma duc la ora o sa fiu mai desteapta
[vocea Paris Hilton incercand sa-l imite pe Hugh Grant]: dar daca raman aici pot sa stau degeaba.
[vocea Hugh Grant]: n-ar trebui sa stau degeaba.
[vocea Paris Hilton incercand sa-l imite pe Hugh Grant]: mi-e lene sa urc scarile.
E obositor. De fiecare data cand suna fixul tresar, ar putea fi Constiinta mea care incearca de cateva saptamani bune sa dea de mine. Sau mai rau, aia de la job-ul din vara lui 2007, care de-atunci tot vor sa le dau un cont in care sa-mi bage banii castigati pe 2 zile, 14lei. Nu le raspund niciodata pentru ca am impresia ca lucreaza pentru Diavol.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
